„În cartea Convorbiri la masă a maestrului sufi Rumi, există un pasaj pătimaș și penetrant:
Maestrul a spus că există un lucru în
lumea aceasta care nu trebuie niciodată uitat. Dacă ar fi să le uiți pe toate
celelalte, dar pe acesta să nu-l uiți, n-ai avea de ce te îngrijora, pe când
dacă ți le-ai aminti, le-ai săvârși și le-ai urma pe toate celelalte,
dar pe acesta l-ai da uitării, s-ar chema că nimic n-ai făcut. Este ca și cum
un rege te-ar trimite într-o țară să duci la îndeplinire o însărcinare anume.
Tu te duci în acea țară și săvârșești o sută de alte lucruri, dar dacă nu ai
dus la îndeplinire sarcina pentru care ai fost trimis, este ca și cum n-ai fi
făcut nimic. Tot așa, omul a venit pe lume pentru o anume sarcină și aceasta
este țelul său. Dacă nu o duce la îndeplinire, nu va fi înfăptuit nimic.
Toți maeștrii spirituali ai omenirii,
ne-au spus același lucru, că scopul vieții pe pământ este realizarea unirii cu
natura noastră iluminată, fundamentală. Însărcinarea cu care ”Regele” ne-a
trimis în această țară stranie și întunecată este să realizăm și să întrupăm
adevărata noastră natură. Există un singur mod de a face aceasta, anume să
întreprindem călătoria spirituală, cu toată ardoarea și inteligența,
curajul și hotărârea în vederea transformării de care suntem în stare. Așa cum
Moartea îi spune lui Nachiketas în Katha Upanishad:
Există calea înțelepciunii și calea
ignoranței. Ele sunt departe una de alta și duc la destinații diferite...
Sălășluind în mijlocul ignoranței, socotindu-se înțelepți și învățați,
neghiobii umblă de colo-colo precum orbul condus de un alt orb. Ce se află
dincolo de viață nu-și arată lumina celor zănateci, sau nepăsători, sau amăgiți
de bogății.
În alte vremuri și în alte civilizații,
calea aceasta a transformării spirituale era încredințată unui număr relativ
select de oameni; acum, însă, o proporție însemnată a neamului omenesc, trebuie
să caute calea înțelepciunii, dacă este ca lumea să fie apărată de
pericolele interne și externe care o amenință. În timpurile acestea
de violență și dezagregare, viziunea spirituală nu este un lux elitist, ci o
necesitate vitală pentru supraviețuirea noastră.
A urma calea înțelepciunii nu a fost
nicicând mai urgent sau mai dificil. Societatea noastră este consacrată aproape
în întregime celebrării egoului, cu toate tristele sale fantezii
despre succes și putere și ea preamărește tocmai acele forțe ale lăcomiei și
ignoranței care distrug planeta. Niciodată nu a fost mai dificil să
asculți vocea deloc măgulitoare a adevărului și niciodată nu a fost mai
dificil ca odată ce l-ai auzit, să-l urmezi: fiindcă nu este nimic în
lumea din jurul nostru care să ne sprijine opțiunea și întreaga
societate în care trăim pare să nege însăși ideea de sacralitate sau de
semnificație eternă. Astfel că în vremea celei mai acute primejdii, când
chiar viitorul nostru este în cumpănă, noi ca ființe omenești ne aflăm
în cea mai mare confuzie, captivi într-un coșmar de noi înșine creat.”
Sogyal Rinpoche – ”CARTEA TIBETANĂ A
VIEȚII ȘI A MORȚII”
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.