Iubirea în acțiune


”1. Nu-ți face idoli și nu depinde de nici-o doctrină, teorie sau ideologie. Sistemele de gândire nu sunt altceva decât linii directoare. Ele nu reprezintă adevărul absolut.
2. Nu porni de la premisa că lucrurile pe care le cunoști în prezent reprezintă adevărul imuabil și absolut. Ferește-te de îngustimea mentală și nu te ancora prea tare în perspectiva ta actuală. Învață și practică non-atașamentul față de orice perspectivă, astfel încât să fii deschis față de perspectivele altor oameni. Adevărul este reflectat doar de viață, nu de cunoașterea conceptuală. Fii pregătit să înveți de-a lungul întregii tale vieți. Observă întotdeauna realitatea din interiorul tău, dar și din lumea exterioară.
3.  Nu-i forța niciodată pe ceilalți oameni, inclusiv pe copii, să îți adopte punctele de vedere prin exercitarea autorității, prin amenințări, mită, propagandă sau chiar educație. Ajută-i însă prin intermediul dialogului plin de compasiune să renunțe la fanatism și la îngustimea mentală.
4. Nu evita contactul cu suferința și nu-ți închide ochii în fața ei. Nu uita de suferința care există în această lume. Găsește modalități prin care să fii alături de cei care suferă, inclusiv prin vizite personale, dar și prin urmărirea știrilor. Trezește-te și ajută-i și pe ceilalți să se trezească astfel încât să devină conștienți de suferința care există în această lume.
5.  Nu acumula bogățiile în condițiile în care atât de mulți oameni suferă de foame. Nu urmări faima, profitul, bogăția și plăcerile senzoriale. Trăiește simplu și împărtășește-ți resursele materiale, timpul și energia cu cei aflați în nevoie.
6.   Nu cultiva mânia și ura. Învață să le transformi cât mai de timpuriu, când se află încă în stadiul de semințe în conștiința ta. Ori de câte ori simți o stare de ură sau mânie, focalizează-ți atenția supra respirației, apoi încearcă să înțelegi natura mâniei sau urii, dar și natura persoanelor care ți-au stârnit aceste sentimente.
7.  Nu te lăsa distras de gândurile tale. Practică respirația conștientă și reintegrează-te în momentul prezent.. Intră în contact direct cu tot ceea ce este frumos, regenerator și vindecător, atât în interiorul cât și în exteriorul tău. Plantează astfel semințele bucuriei, păcii și înțelegerii în solul conștiinței tale, facilitând astfel transformarea altor aspecte ale acesteia.
8. Nu rosti cuvinte ce pot stârni discordia și diviziunea în cadrul comunității. Fă tot ce îți stă în puteri pentru a reconcilia și pentru a rezolva toate conflictele, indiferent cât de mărunte ar fi acestea.
9. Nu spune lucruri neadevărate pentru a-ți satisface interesele personale sau pentru a-i impresiona pe alți oameni. Nu rosti cuvinte care creează diviziune și ură. Nu răspândi zvonuri pe care nu le-ai verificat personal. Nu critica și nu condamna lucruri de care nu ești absolut sigur. Rostește întotdeauna adevărul constructiv. Ai curajul de a vorbi despre nedreptate, chiar dacă în acest fel îți periclitezi propria siguranță.
10.   Nu te folosi de o comunitate spirituală pentru câștigul tău personal și nu o transforma în partid politic. Pe de altă parte comunitatea spirituală trebuie să ia atitudine împotriva opresiunii și al injustiției, precum și pentru schimbarea acestor situații, fără a se angaja însă în conflicte partizane.
11.  Nu-ți alege o vocație care le face rău oamenilor sau naturii. Nu investi în companii care îi împiedică pe alții să trăiască liberi și fericiți. Alege-ți o vocație care să te ajute să realizezi idealul compasiunii.
12.  Nu ucide. Nu lăsa pe alții să ucidă. Protejează viața și preîntâmpină războiul prin orice mijloace.
13.  Nu lua în posesiune nimic din ceea ce ar trebui să aparțină altora. Respectă proprietatea celorlalți, dar împiedică-i să se îmbogățească din suferința altor oameni sau ființe vii.
14.  Nu îți abuza corpul fizic. Învață să îl tratezi cu respect. Nu îl privi ca pe un simplu instrument. Păstrează-ți energia vitală pentru a-ți putea urma calea. Nu te angrena în activități sexuale decât dacă acestea sunt dublate de iubire și angajament. Ține cont inclusiv de suferința viitoare pe care ai putea-o cauza în cadrul unei relații. Respectă drepturile și angajamentele celorlalți oameni, astfel încât aceștia să poată fi fericiți. Conștientizează responsabilitatea care vine odată cu conceperea unui nou copil. Meditează asupra lumii în care se va naște acesta. ”

THICH NHAT HANH – ”Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas – Calea lucidității practicată în viața de zi cu zi”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu