“ …
Înnobilarea fiinţei umane – atât de deficitară, după cum reiese din comportarea
ei actuală – nu se poate realiza decât prin mutaţii radicale, în propria
structură psihologică. Or, această extraordinară performanţă nu poate avea loc
decât printr-o muncă laborioasă, însoţită de o consecventă pasiune, alimentată
de la o clipă la alta.
…pune-ţi mereu întrebarea: Cine eşti cu adevărat? Cine
este omul care se manifestă în complexitatea relaţiilor cu semenii, lucrurile,
evenimentele, natura înconjurătoare, cu toate manifestările vieţii în general?
În afară de corpul fizic şi numele pe care-l porţi,
cine este entitatea psihologică, specific comportamentală, care gândeşte, se
exprimă şi acţionează într-un anumit fel la toate acestea?
Îndată ce te-ai născut, familia, apoi şcoala, mediul
de dezvoltare, cărţi citite, experienţe etc. ţi-au condiţionat modul de a gândi
şi acţiona. În prezent, te afli – din punct de vedere psihologic – într-un
centru identificat cu propriul interes, iar în jurul tău se găseşte întregul
capital acumulat: cunoştinţe, informaţii, credinţe, posesiuni materiale, ca
avere personală. Te comporţi aidoma unui cal priponit, care se învârteşte în
jurul propriului ţăruş, adică interesul personal. Nu te ai în vedere decât pe
tine, în fiecare împrejurare, oferită de mobilitatea perpetuă a vieţii. Acest
adevăr este la fel de relevant fie că este vorba de un om obişnuit, fie de un
mare savant.
Din toate câte ştii, câte cunoşti sau ai ca bunuri
materiale, ţi-ai format o imagine a propriei fiinţe. Eşti mândru de tine şi
pretinzi, fie în taină fie în chip evident, ca şi ceilalţi să te aprecieze,
măcar la nivelul propriilor închipuiri.
Deşi trăieşti în mijlocul familiei sau al unei anumite
societăţi – la fel de condiţionate ca şi tine – eşti totuşi un izolat, închis
într-un perimetru riguros conturat. Dincolo de aceste frontiere nu te poţi
avânta, fiindcă propriile acumulări te posedă în mod categoric.
Atât averea cât şi cunoştinţele sau diverse credinţe,
au făcut din tine un veritabil robot. Eşti dominat de toate câte le ai şi nu te
poţi desprinde în nici-un fel. Te repeţi la infinit prin ceea ce spui, ce ştii,
prin ce cunoşti, prin ce posezi.
Această imagine pe care ţi-ai format-o despre tine,
este //EGO// -ul, sinele, eul personal sau mintea ta particulară, identificată
în chip desăvârşit cu interesul egoist. Prin această categorică dominare,
întreaga ta activitate este şi rămâne tot timpul centrată pe EU şi AL
MEU.
Haosul, existent astăzi în lume este determinat în mod
fatal de către acest comportament defectuos de funcţionare.
Întreaga noastră existenţă – cu foarte mici excepţii –
este marcată de influenţele nefaste, păgubitoare ale acestui sine. Lui
îi imputăm atât stările noastre conflictuale la nivelul psihologic,cu urmări
nocive şi asupra suportului fizic, cât şi toate adversităţile
interumane.
El ne distruge pacea şi armonia sufletului şi ne
afectează sănătatea trupului, grăbindu-ne prematur sfârşitul.
Nu scăpăm de influenţele lui nici după trecerea
noastră dincolo. În lumea astrală, el continuă să ne domine o
perioadă de timp, prin rememorarea tuturor manifestărilor şi a actelor
săvârşite sub imboldul iubirii de sine, din vremea ultimei reîncarnări.
…
Ca să poţi înţelege semenii, ca şi viaţa în
totalitatea ei, este normal, ba chiar imperios necesar, să te înţelegi mai
întâi pe tine. Dar, în ce fel? Simplu! Prin contactarea directă, nemijlocită şi
imediată, cu toate câte se mişcă în tine, ca reacţii, la provocarea permanentă
a vieţii!
Zi de zi, ceas de ceas, minut chiar secunde, noi
primim din lumea exterioară o gamă variată de impresii. Şi la toate astea cum
răspundem – din punct de vedere psihologic?
Ceea ce ne place, ca fiind pe gustul nostru – laude,
succese, câştiguri, avantaje, etc. – le dorim mereu, mereu … prin repetare la
nesfârşit! Iar de cele neplăcute fugim, le evităm sau încercăm să le legitimăm
apariţia, prin motivaţii intelectuale, făcând eforturi de adaptare.”
ILIE CIOARĂ – “OMUL ATEMPORAL ŞI DIVINITATEA” vol.2
