Introducere: Relaţia profanului cu Timpul
Axiomă: Omul a fost creat după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu!
Deducţie: Deci Timpul a fost pus la dispoziţia Omului şi nu invers.
Sugestie: Fă-ţi din Timp, un Aliat!
Exemplificare
Ai
trăit vreodată ruşinea ca să-ţi intre în casă un oaspete de vază, iar la tine
în casă să persiste un miros neplăcut de toaletă nedezinfectată?
1. Din miracolul
sacroterapiei şi al sacralizării
Dacă Dumnezeu a făcut pe om, după chipul
şi asemănarea Sa, dacă Dumnezeu a dat viaţă omului, ce templu mai potrivit
pentru a-l slăvi, ce încăperi ar fi mai demne de a găzdui Sfântul Spirit, decât
această minunată formă de viaţă, care este Omul?
Omul, în corpul căruia se găsesc toate
virtuţile şi toate calităţile, Omul în care coexistă toate posibilităţile, Omul
care are acces direct atât la cele lumeşti cât şi la Sacru!
Avem noi în aceste condiţii datorii faţă
de acest vehicul complex şi minunat, care este corpul omenesc?
L-am primit spre folosinţă şi de noi
depinde corecta funcţionare. De modul cum ştim sa-l întreţinem, să-i menţinem
funcţionalitatea printr-o îngrijire permanentă, atentă, plină de iubire, prin
curăţenie trupească şi sufletească, printr-o atitudine subordonată unei morale
desăvârşite, cu dublu rol, în combustie şi purificare.
Când am pierdut această sacralitate,
suntem nevoiţi să apelăm la mijloace exterioare, să căutăm refugiu, sprijin şi
călăuzire în lăcaşe de cult unde cei dedicaţi exclusiv slujirii Lui, ne
îngăduie şi pe cei mai puţin merituoşi ori cu mai puţină virtute, să ne
împărtăşim din roadele trudei dânşilor.
Motto: Cine a spus că este uşor să fii în Lume?
A scăpat cineva de lecţia umilinţei?
Poate că da. Dar cel care a trăit şi a
experimentat falsa umilinţă, ştie că în adâncul ei, se află cel mai mare
pericol al înstrăinării de Dumnezeu, tentaţia trufiei. Da, cei mai mulţi dintre
noi găsim prilej de trufie interioară pentru fiecare dintre realizările
noastre, pentru fiecare pas pe care-l facem, pentru fiecare respiraţie a
noastră, fără a ţine cont că prin fiecare dintre noi se manifestă Voinţa
Divină, cea care animă chiar şi imateria. Căci, ce este
trufia, decât măsura subiectivă a puterilor noastre? Care comparate cu
posibilităţile şi forţa Creatorului, ne întoarce în umilinţă, umilinţa
individualităţii, umilinţa evadării de la sânul mamei, umilinţa izgonirii şi
îndepărtării de sursă, umilinţa micimii picăturii în faţa imensităţii
oceanului. Ori aceasta nu este decât întoarcerea la trufie.
Pentru că umilinţa este iubire de
Dumnezeu, până la contopire, prin pierderea individualităţii!
CristiC
